Vezi care va fi unul dintre cele mai tari smartphone-uri din lume, cu specificaţii impresionante, însă mult mai accesibil decât concurenţa!


Este un telefon cu adevărat incredibil în privinţa caracteristicilor.

Ni Fai, vice-preşedintele companiei ZTE, a declarat în presa din China că viitorul smartphone, Nubia Z11, va fi lansat concomitent în China şi în Statele Unite. După cum se ştie, flagship-urile high-end din China fie ajung cu întârziere în SUA, fie nu ajung deloc.

Cauza acestui lucru, este pentru că Nubia Z11 vine dotat cu o configuraţie hardware avansată, precum procesorul Qualcomm Snapdragon 820.

Pe lângă asta, Z11 va beneficia de un ecran de 5.2”, cu rezoluţie la 1440 x 2560p, de 4Gb de memorie RAM, de 128Gb de spaţiu de stocare, de o cameră principală de 20.7Mp, de o cameră secundară de 13Mp şi de senzor de amprentă.

 

Design-ul noului smartphone va fi asemănător cu cel al lui Z9, astfel liniile de pe lateral fiind extrem de subţiri, iar display-ul pe toată suprafaţă device-ului.

Având deja o bază, cei de la ZTE vor avea cu adevărat ocazia de a se impune pe piaţa smartphone-urilor din Statele Unite.

Potrivit surselor de cercetare, compania ZTE s-ar află deja pe lista producatorulor din SUA, ba chiar mai mult de atât, se clasează în primi 6 producători.

Nai Fei a recunoscut indirect că ZTE nu are o autoritate foarte mare în clasa high-end, însă principalul atuu al telefonului ar fi preţul accesibil de achiziţie. Nu se ştie încă care va fi preţul smartphone-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.