Hansa BHI68303 reprezintă o variantă inteligentă de plită electrică încorporabilă, ce se laudă cu cel mai actual sistem de funcţionare, concepută astfel încât să se integreze perfect în orice tip de mobilier de bucătărie. Are la bază sistemul performant de încălzire, respectiv cel prin inducţie, ce asigură o încălzire rapidă, eficientă şi economică, pentru un mod de gătit ideal.
Noile tehnologii aduc după ele şi un design aparte, unde în cazul de faţă este reprezentat de către o sticlă neagră ultra modernă. Dispune de 4 zone pentru gătit, două de dimensiuni normale şi două mici, aproape insesizabile, având panoul de control poziţionat frontal, fiind de tip senzitiv. Asigură o setare uşoară şi rapidă, punând la dispoziţie maxim 9 trepte de putere, setându-le în funcţie de reţetă sau de cât de rapid trebuie să găteşti.
Arzătoarele sunt marcate orientativ cu semnul “+”, semn ce trebuie luat în considerare atunci când poziţionaţi recipientele, acesta la rândul său detectând mărimea vaselor de gătit.
Ţinând cont vorbim despre un produs de ultimă generaţie, preţul de achiziţie de 1.317 lei (vezi preţ actualizat) pot spune că este unul destul de avantajos şi de convenabil, pentru majoritatea dintre noi.
În ceea ce o reprezintă design-ul, după cum am mai spus se laudă cu o construcţie distinsă, ce conferă un plus de eleganţă oricărei bucătării. Are o putere de 7400W, sticla este de culoare neagră, iar dimensiunile standard măsoară x 56 x 49(IxLxA) cm.
Aceeaşi plită încorporabilă de ultimă generaţie se poate achiziţiona şi din stocul magazinului online Flanco.
Imagini cu Hansa BHI68303 :
MAI MULTE POZE
Date tehnice :
După cum aminteam şi mai sus, este un model încorporabil cu alimentare electrică, ce funcţionează pe baza celui mai avansat sistem de încălzire de piaţă, respectiv cel prin tehnologia de inducţie. Avantajele acestui sistem de încălzire pe inducţie nu constau doar în timpul redus de gătire, graţie încălzirii rapide a recipientelor, ci şi în siguranţă ridicată de care da dovadă, dar şi în modul de curăţare extrem de uşor şi de rapid.
Cele 4 arzătoare, sunt două mici şi două normale, ce au la bază de la 1 la 9 trepte de putere, în funcţie de alegera preparatului gătit. Un lucru excelent ce influenţează economia timpului este reprezentat de către funcţia timer. Mulţumită acestuia, nu trebuie să mai porţi grija preparării mâncării, deoarece acesta te avertizează atunci când preparatul este gata, în funcţie de setarea aleasă.
Deţine indicator de căldură reziduală, ce prezintă două prim avantaje. Unul este acela că indică zonele de gătit rămase calde, odată ce a încetat orice procedeu de funcţionare, pentru a le utiliza eficient în continuare, iar cel de-al doilea avantaj ar fi că indică zonele încă fierbinţi, astfel ca tu să eviţi orice impact neplăcut cu acestea.
Booster este o funcţie inteligentă, ce permite plitei de faţă să grăbească modul de încălzire, atingând nivelul maxim de temperatură, desigur cu un consum energetic suplimentar, după care să revină la setările iniţiale.
Funcţia de menţinere a căldurii asigură o păstrare optimă a preparatelor, după gătirea acestora. Beneficiază şi de sistem de protecţie pentru copii, sistem avansat ce blochează accesul accidental la panoul de control frontal.
Concluzie :
Acestea fiind spuse, Hansa BHI68303 este o plită electrică încorporabilă, cu sistem de încălzire pe inducţie, ce asigură o eficienţă ridicată şi un mod performant de gătire.
Opinii pro și contra :
Pro:
- Aspect plăcut
- Uşor de curăţat
- Avantajoasă
- Consum energetic redus
Contra:
- Nimic momentan