Ce s-a întâmplat după ce oamenii au fost înlocuiți cu niște roboți într-o fabrică din China

 

Compania respectivă este renumită prin producerea de componente pentru telefoane mobile smart.

În ziua de astăzi mulți din angajați trăiesc cu teama, că într-o zi vor fi înlocuiți cu roboți, în felul acesta erorile ar fi mai puțin iar mână de lucru mai ieftină. Ei bine, într-o localitate din provintia Gunagdong din China, în In Dongguan City, o companie este condusă în mare parte de roboți, rezultatele fiind excepționale.

În urmă cu ceva timp, Chagying Precision Technology Company, avea aproximativ 650 de angajați, ajungând în prezent la numai 60, urmând că pe viitor să funcționeze cu doar 20 de angajați.

Unitatea, care produce componente pentru smartphone-uri, are totul robotizat, de la conceperea pieselor până la trasportarea acestora.

Actualii muncitori doar monitorizează cu atenție treaba făcută de roboți.

Cât despre schimbările în urma acestei alegeri, roboții reușesc să conceapă de trei ori mai multe piese decât ar fi reușit oamenii. Nu doar atât, dacă până acum rata erorilor ajungea cu până la 25%, se pare că noua schimbare a redus rata sub 5%.

În urma acestor lucruri, și alte companii din zonă vor să apeleze la aceeași metodă. Shenzhen Evenwin precision Technology, din Dongguan, declarat că va merge pe același drum al robotizării, precizează techrepublic.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.