În foarte scurt timp vara îşi va intră în rol, iar zilele caniculare cu soare puternic ne vor da mari bătăi de cap. De aceea, eu propun să ne echipăm locuinţele preventiv cu câte o soluţie modernă de climatizare, pentru a face faţă într-un mod confortabil zilelor toride. Una dintre cele mai eficiente soluţii ar fi montarea unui aparat de aer condiţionat, precum modelul despre care o să discutăm astăzi.
Beko BDEU 240 Inverter este un aparat de aer condiţionat modern, cu performanţe superioare în climatizare, capabil să obţină şi să menţină un mediu favorabil în cel mai scurt timp posibil.
Principalele avantaje ale acestui aparat de AC sunt capacitatea generoasă de răcire, sistemele revoluţionare de purificare a aerului şi funcţionarea într-un mod pe cât se poate de silenţios.
Are o capacitate sporită de răcire de până la 24.000 BTU, benficiază de filtru antibacterian, de 3 trepte de ventilare, de afişare digitală şi de kit de instalare inclus.
Preţul de achiziţie al apartului este pe măsura performanţelor de climatizare, astfel produsul de faţă este disponibil la eMag la preţul de 4.249 de lei (vezi preţ actualizat).
Ambele unităţi, cea interioară, cât cea şi exterioară, sunt pe un fond de culoare albă, foarte uşor de integrat în orice stil de locuinţă. Unitatea interioară produce un zgomot de 64db, cântăreşte în jur de 12.8kg şi măsoară standard 1062 × 316 × 228mm. Cea exterioară are un nivel de zgomot de 68db, cântăreşte de 59.8kg şi măsoară standard 885 × 795 × 366mm.
Imagini cu Beko BDEU 240 Inverter :
MAI MULTE POZE
Date tehnice :
Din punct de vedere energetic, este un produs foarte avantajos, datorită faptului că se încadrează în clasa de eficienţă energetică A++.
Se laudă cu numeroase funcţii inteligente, precum funcţia de încălzire şi răcire, funcţia de auto restart, funcţia de dezumidificare, funcţia timer şi funcţia sleep/night mode.
Funcţionează pe baza tehnologiei Inverter, capabilă să asigure un consum energetic eficient, cam cu până la 50% mai redus. Oferă posibilitatea de răcire sau încălzire, în ambele situaţii garantând o funcţionare pe cât se poate de economică, vis-a-vis de alte produse convenţionale.
Funcţia de dezumidificare, respectiv Dry, asigură dezumidificarea eficientă a mediului, fără a activa modul de răcire al aparatului.
În funcţie de viteza aerului, de volum şi de temperatură, aparatul va trece automat în modul de utilizare în regim economic, menţinând acelaşi ambient optim.
Auto Swing este o funcţie inteligentă ce reglează în mod automat direcţia fluxului de aer, garantând astfel un mediu ambient răcoros şi plăcut, cu diferenţe minime de temperatură.
Cu ajutorul modului Sleep vei obţine o funcţionare eficientă, prin încălzirea sau răcirea treptată a habitaclului, la un interval regulat de 2h.
Opţiunea Timer oferă posibilitatea programării momentului de pornire sau oprire automată a aparatului, astfel încât să obţină o funcţionare eficientă şi un mediu confortabil
Compresorul provine din custodia brand-ului Highly, fiind de tip Rotary, agentul de răcire este R410A, iar lungimea cablului de alimentare măsoară 2.3m.
Concluzie :
Concluzionând, Beko BDEU 240 Inverter este un aparat de aer condiţionat inteligent, potrivit locuinţelor spaţioase, datorită capacităţii generoase de răcire şi a funcţiilor smart de care dispune.
Opinii pro și contra :
Pro:
- 24.000 BTU
- Filtru purificare aer
- Dezumidificare
- A++
- Silenţios
Contra:
- Nimic momentan