HTC U11 – cel mai recent flagship din 2017

HTC U11 reprezintă cel mai nou gadget al companiei taiwaneze de faţă, un smartphone ultra-performant şi ultra-modern lansat la jumătatea lunii mai. Este varianta pe care cei de la HTC mizează anul acesta, fiind în ring cu cele mai puternice dispozitive ale momentului, precum cu Samsung Galaxy S8, LG G6 sau Huawei P10.

 

În ciuda faptului că se aseamănă destul de mult cu HTC U Ultra, U11 vine echipat cu specificaţii tehnice mult mai superioare.

Lăsând pentru un moment performanţele de-o parte, noul flagship surprinde extrem de plăcut la capitolul design, mulţumită interfeţei Edge Sense. Atât spatele, cât şi faţa sunt proiectate dintr-o sticlă calitativă cu protecţie Gorilla Glass 5, între acestea aflându-se o structură metalică rezistentă şi durabilă. Astfel, marginile device-ului integrează o serie de senzori importanţi, ce oferă posibilitatea utilizatorului de a customiza cu diferite acţiuni interesante.

Ar fi de subliniat faptul că noul HCT U11 este primul dispozitiv cu certificare IP67, ceea ce garantează rezistenţă la contactul cu apa.

Referitor la specificaţii, în spatele ecranului Quad HD de 5.5 inch în diagonală, se ascunde un procesor puternic Qualcomm Snapdragon 835 – Octa Core, ce tactează la 2.45GHz. Deţine o capacitate de memorie RAM de 4Gb, precum şi o capacitate de memorie internă de 64Gb, posibil extensibilă cu până la 256Gb, sub forma unui card de memorie Micro SD.

Pune la dispoziţie o cameră foto/video principală de 12Mp, echipată cu tehnologia avansată Ultrapixel 3. Se dovedeşte a fi una dintre cele mai bune camere de pe smartphone-urile de top, lucru confirmat chiar de către cei de la DXO Mark. Se laudă cu o deschidere focală f/1.7, OIS, cu o stabilizare optică pe 5 axe, cu dual -LED flash, precum şi cu capacitatea de a filma la 2160p cu 30fps. Cât despre camera frontală, aceasta este de 16Mp cu f/2.0 ce filmează la 1080p.

În ceea ce priveşte sonorizarea, acesta este îmbunătăţită cu ajutorul tehnologiei avansate BoomSound Hi-Fi Edition (USonic).

 

Pentru cei doritori, noul flagship este prezent în oferta magazinului de specialitate Orange la preţul de achiziţie standard de 698.99 euro şi la 314.99 euro la abonament.

 

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *